Polițiștii brașoveni au dispus reținerea a două persoane, după ce, în urma documentării, a rezultat că acestea ar fi autorii unor furturi din buzunare.
Astfel, polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Braşov efectuează cercetări după ce, în cursul lunii trecute, au fost sesizați de către o femeie cu privire la faptul că i s-ar fi sustras telefonul mobil în timp ce se afla într-un magazin.
Verificările pe care poliţiştii le-au efectuat au dus la identificarea presupuşilor autori, fiind vorba despre o femeie, în vârstă de 50 ani şi un bărbat, de 55 ani, ambii din municipiul Braşov. Mai mult decât atât, s-a stabilit că cele două persoane, bănuite de furt, ar fi şi autorii unor furturi în serie, pe care aceştia le-ar fi comis anterior.
Pentru aspectele cercetate, polițiștii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii mai multor infracțiuni de furt calificat.
De asemenea, prin ordonanța emisă de poliţiști s-a dispus reținerea, pentru 24 de ore, a persoanelor cercetate și introducerea acestora în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.
Dosarul constituit este instrumentat sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului.
Poliţiştii braşoveni vă recomandă să acordaţi atenţie persoanelor din jurul dumneavoastră.
Detalii precum vestimentaţia acestora, statura sau direcţia de deplasare pot fi extrem de valoroase.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE