Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, la controlul de frontieră, un cetățean român care a încercat să intre în ţară cu un autoturism, estimat la valoarea de aproximativ 50.000 de euro, căutat de autorităţile din Germania.
În data de 30.06.2024, în Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pe sensul de intrare în țară, un bărbat, cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes Benz S-Class, înmatriculat în Germania.
În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figurează în bazele de date ca fiind bun căutat pentru confiscare, alertă introdusă de autorităţile din Germania.
Drept urmare, autovehiculul (în valoare estimată de aproximativ 50.000 de euro) a fost indisponibilizat, în continuare fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: Politia de Frontieră