Autoturism depistat în aceeaşi zi în care a fost declarat furat

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu – Ruse au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism în valoare de aproximativ 250.000 lei, aflat în atenția autorităților române. 

La data de 8 august a.c., în jurul orei 17.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Ruse, s-a prezentat la control, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român în vârstă de 47 ani, aflat la volanul unui autoturism, cu număr de înmatriculare specific României.

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat faptul că autoturismul figura ca bun căutat pentru confiscare, alertă emisă de către autoritățile din România în aceeaşi zi, 08.08.2024.

Autoturismul, estimat la o valoare de aproximativ 250.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *