Duminică, 11 septembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate și administrării probatoriului, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un tânăr de 20 de ani, din comuna Sârbi, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat.
În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia îl bănuiesc pe acesta că, la 9 septembrie a.c., în intervalul orar 14.00 – 21.00, în timp ce proprietarul era plecat de la domiciliu, ar fi pătruns prin efracție într-un imobil din localitatea bihoreană Burzuc și ar fi sustras diverse bunuri și sticle cu băuturi alcoolice, provocând astfel un prejudiciu estimat la aproximativ 1.200 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat integral de polițiști.
Polițiștii Secției nr.3 de Poliție Rurală Biharia din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE