Bănuit de repetate furturi și amenințare, reținut de polițiștii orădeni și arestat de magistrați.

Prins de polițiști după ce a furat dintr-un restaurant

Vineri, 16 septembrie a.c., în urma administrării probatoriului, polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea au dispus reținerea, pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor față de un bărbat de 48 de ani, din municipiul Marghita, județul Bihor, bănuit de comiterea infracțiunilor de furt calificat, în formă continuată și amenințare.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii orădeni îl bănuiesc pe acesta că, în cursul aceleiași zile, în intervalul orar 15.35 – 15.40, în timp călătorea cu tramvaiul pe raza municipiului Oradea, pe ruta Bulevardul Decebal – Calea Aradului, ar fi încercat să sustragă diverse bunuri din ghiozdanele a două persoane, după ce, în prealabil, a deschis fermoarele, iar în momentul în care a fost observat de unul dintre proprietarii ghiozdanelor, l-ar fi amenințat cu acte de violență, pentru a-și asigura scăparea.

De asemenea, acesta este bănuit de polițiștii orădeni că, la 9 septembrie a.c., în jurul orei 15.00, în timpul programului cu clienții, profitând de neatenția angajaților unui magazin din Oradea, ar fi  sustras 1.450 de lei, din sertarul casei de marcat.

Același bărbat este bănuit că, la 15 septembrie a.c., în intervalul orar 10.50 – 11.00, ar fi sustras 60 de lei din casa de marcat a unui alt magazin din Oradea, tot pe timpul programului cu publicul și profitând de neatenția angajaților, bani pe care i-a aruncat în momentul în care a fost surprins de angajați.

Sâmbătă, 17 septembrie a.c., polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei l-au prezentat pe cel în cauză la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea, iar procurorul s-a adresat Judecătoriei Oradea, cu propunere de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Oradea a admis propunerea procurorului și a emis pe numele bărbatului un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Polițiștii Biroului de Combatere a Infracțiunilor contra Persoanei din cadrul Poliției Municipiului Oradea continuă cercetările sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, pentru documentarea întregii eventuale activități infracționale a celui în cauză și pentru recuperarea integrală a prejudiciului cauzat.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *