Bărbat arestat preventiv de polițiștii brașoveni

Polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Brașov efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “violența în familie”, “amenințarea” și ”influențarae declarațiilor”.

Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că la data de 21 august 2022, în jurul orei 14.30, în timp ce se aflau pe raza municipiului Brașov, un bărbat, în vârstă de 44 ani ar fi agresat-o fizic pe concubina sa și i-ar fi adresat acesteia amenițări cu acte de violență, aspecte care i-au creat femeii o stare de temere.

Ulterior, bărbatul în cauză i-ar fi adresat persoanei vătămate noi ameninări cu acte de violență, în cazul în care aceasta va sesiza cadrele de poliție cu privire la situația conflictuală dintre ei.

În baza probatoriului administrat în cauză, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, iar ulterior, la data de 22 august 2022, instanța de judecată a dispus măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 zile față de acesta.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO REPREZENTATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *