Bărbat cercetat de D.N.A. după ce a incercat să mituiască un primar

Bărbat cercetat de D.N.A. după ce a incercat să mituiască un primar

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secţia de Combatere a Corupţiei au dispus trimiterea în judecată, sub control judiciar, a unui inculpat, administrator al unei societăți comerciale, în sarcina căruia s-a reținut comiterea infracțiunii de dare de mită, după ce a încercat sa mituiască un primar.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut, în esență, următoarea stare de fapt:

În contextul derulării unui contract încheiat de primăria unei comune cu o asociere de firme (din care făcea parte și societatea administrată în fapt de inculpat), ce avea ca obiect „Înființare rețea de alimentare cu apă în satele …, comuna …, județul Giurgiu”, în lunile octombrie 2021 și noiembrie 2022, omul de afaceri, cercetat în prezenta cauză, împreună cu o altă persoană, i-ar fi oferit bani, prin intermediar, primarului comunei respective, după care tot în luna noiembrie 2022, aceluiași primar, i-ar fi promis un procent de 7% (344.000 lei) din valoarea contractului, pentru ca, în schimb, acesta din urmă să efectueze în continuare plățile către firma respectivă, chiar și pentru lucrări neconforme.

În scopul menționat mai sus, la data de 25 noiembrie 2022, prin același intermediar, i-ar fi fost remisă primarului suma de 35.000 lei, reprezentând o primă tranșă din suma promisă inițial.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Giurgiu, cu propunere de a se menține măsura preventivă dispusă în cauză.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *