În ziua de 17 mai a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 3 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri (acte de exhibiționism)
Din cercetări s-a stabilit că, în ziua de 12 ianuarie a.c., un bărbat de 41 de ani, din Băbana, ar fi săvârșit acte de exhibiționism în prezența unei tinere, în timp ce se deplasa pe o stradă din municipiul Pitești, iar în ziua de 26 aprilie a.c., același bărbat ar fi săvârșit acte de exhibiționism, în fața unor minore, tot în municipiul Pitești.
Reamintim că, în ziua de 27 aprilie, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pe bază de ordonanță pentru 24 de ore, ulterior fiind dispusă cercetarea sub măsura preventivă a controlului judiciar.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://www.news.ro