La data de 10 august, în jurul orei 20:10, în comuna Roșia s-a produs un accident rutier în urma căruia un pieton, o minoră în vârstă de 11 ani, a fost accidentat de către un autoturism, pe str. Vulcan.
În urma cercetării la fața locului, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au constatat că autoturismul implicat în accident era condus de un localnic în vârstă de 25 de ani, care nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicul.
În cauză, s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere fără permis.
Bănuiți de furt calificat
La data de 10 august a.c., în jurul orei 07:00, Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în cursul nopții persoane necunoscute au pătruns într-o societate comercială din oraș de unde au sustras o cutie de valori. Prejudiciul total estimat este în valoare de 24.000 lei.
În urma activităților specifice desfășurate de către polițiștii de la investigații criminale au fost identificați trei tineri, cu vârsta cuprinsă între 15 – 18 ani, bănuiți de săvârșirea acestei fapte.
În cadrul anchetei, s-a reușit recuperarea parțială a prejudiciului creat, respectiv 6.000 de lei și bunuri (telefoane mobile, articole vestimentare și bijuterii) achiziționate din banii sustrași.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Sibiu sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
***
Bărbat reținut pentru loviri sau alte violențe
La data de 7 august, un sibian în vârstă de 39 de ani, a sesizat în scris faptul că, în timp ce se afla pe terasa unui agent economic a fost agresat fizic, fiind lovit la nivelul feței.
În urma cercetărilor și investigațiilor efectuate, în cursul zilei de ieri, bărbatul bănuit de săvârșirea acestei fapte, un sibian în vârstă de 42 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore de către polițiștii Secției nr. 1 Poliție Urbană Sibiu, urmând a fi prezentat în cursul acestei zile procurorului de caz cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările în acest caz sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri și alte violențe.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!