În seara zilei de 11 mai a.c., în urma cercetărilor referitoare la un incendiu a unei anexe, de pe raza comunei Lunca Corbului, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Lunca Corbului au continuat cercetările, și au reținut un bărbat de 44 de ani.
Din cercetări s-a stabilit că, în seara aceleiași zile, bărbatul în cauză, față de care era emis un ordin de protecție de către instanța de judecată, ar fi distrus mai multe geamuri ale locuinței și ar fi provocat incendierea unei anexe.
Din verificări, s-a stabilit și că cel în cauză avea emis un ordin de protecție valabil până în luna septembrie a.c., prin care a fost stabilită obligația de a nu se apropia la o distanță mai mică de 50 de metri față de soția acestuia și față de cei trei copii minori.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încălcare a măsurilor impuse prin ordinul de protecție și distrugere, conform art. 47 din Legea 217/2003 și art. 255 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești.
După administrarea probatoriului, în noaptea de 11 spre 12 mai a.c., bărbatul de 44 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 12 mai, să fie prezentat în fața procurorilor cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: Arhivă