La data de 13.04.2023, în jurul orelor 13.25, polițiștii din cardul Secției de Poliție Burdujeni, în timp ce efectuau serviciul de patrulare pe raza cartierului Burdujeni, cu autospeciala din dotare, au oprit în trafic pe str. Calea Unirii, din Mun Suceava, o autoutilitară condusă de către un bărbat în vârstă de 26 de ani, acesta declarând verbal că nu posedă permis de conducere, fapt rezultat și din verificările în bazele de date.
Șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Totodată, conducătorul auto nu a putut face dovada unei polițe RCA valabile, motiv pentru care a fost sancționat cu 2.000 de lei amendă și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare, în acest sens eliberându-se o dovadă fără drept de circulație.
S-a întocmit proces verbal de constatare, cercetările urmând a fi continuate de către polițiștii Biroului Poliției Rutiere Suceava pentru săvârşirea infracţiunilor de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. şi ped. de art. 335 C.P., cauza urmând a fi soluționată procedural.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE