Bărbat reținut de către polițiștii brașoveni

Arestat pentru că a batut un pieton

Polițiști din cadrul Poliției Municipiului Codlea efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de “părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ștergerea urmelor acestuia” și “nerespectarea atribuțiilor privind verificarea tehnică ori verificarea reparațiilor”.

Din cercetările efectuate în cauză, cadrele de poliție au stabilit faptul că data de 22 august 2022, în jurul orei 18.40, un tânăr, ce se deplasa în calitate de pieton, pe marginea părții carosabile de pe strada Aleea Magnoliei din localitatea Hălchiu, județul Brașov, ar fi fost acroșat în zona brațului, de către oglinda retrovizoare a unui autoturism, al cărui conducător auto și-a continuat deplasarea, fără a opri la fața locului.

În urma activităților investigativ-operative desfășurate, polițiștii au identificat conducătorul auto, acesta fiind un bărbat, în vârstă de 29 ani, din județul Hunedoara.

În continuarea cercetărilor, cadrele de poliție au constatat faptul că bărbatul în cauză ar fi efectuat reparații la autoturismul pe care l-a condus, înlocuind personal oglinda avariată, fără respectarea condițiilor legale în acest sens.

În baza probatoriului administrat în cauză, conducătorul auto a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Brașov.

Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal constituit, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, în care se va propune soluție legală la finalizarea anchetei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *