Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Iași au mai dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore, începând cu data de 23 septembrie 2023, a unui inculpat, expert, pentru comiterea infracțiunilor de:
– luare de mită,
– trafic de influență.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:
În anul 2019, în contextul derulării unui proiect finanțat din fonduri europene, între Consiliul județean Vaslui și o societate comercială a fost încheiat un contract de achiziție publică ce avea ca obiect reabilitarea și modernizarea unor drumuri din județul Vaslui.
În cursul anului 2021, în condițiile în care lucrările erau finalizate în proporție de 80%, între reprezentantul societății comerciale respective (martor în cauză) și inculpatul Buzatu Dumitru, președintele Consiliul județean Vaslui, ar fi apărut neînțelegeri referitoare la plata facturilor (cc. 3.000.000 euro) și implicit la mită care trebuia remisă acestuia din urmă.
În acest context, Consiliul județean Vaslui a încheiat un contract cu o societate comercială (al cărui obiect de activitate este realizarea de activități de inginerie şi consultanță tehnică) administrată de inculpat pentru a efectua o expertiză tehnică a lucrărilor executate.
După întocmirea raportului de expertiză (în care erau trecute date care nu corespundeau realității din teren), în data de 22.06.2022 respectiv în perioada 07-15.02.2023, expertul ar fi pretins de la omul de afaceri suma de suma de 714.000 mii de lei în scopul formulării unor concluzii contrare propriei expertizei efectuate în baza contractului încheiat cu Consiliul județean Vaslui și implicit de „a favoriza” societatea martorului (în sensul de a i se achita în totalitate facturile în valoare de cca. 3.000.000 euro, care i se cuveneau ca urmare a executării întocmai a lucrărilor conform caietului de sarcini).
De asemenea, pentru suma de bani pretinsă, expertul i-ar mai fi promis omului de afaceri că va interveni pe lângă factorii decidenți din cadrul Consiliului județean Vaslui și că-i va determina pe aceștia să achite facturile emise de societatea omului de afaceri pentru lucrările executate.
În contextul menționat mai sus, expertul a primit în datele de 02.03.2023 și 27.04.2023 suma totală de 714.000 de lei.
După remiterea sumei de mai sus(mită), inculpatul ar fi înaintat Consiliului județean Vaslui documentația tehnică privind adaptarea concluziilor expertizei tehnice pentru lucrările efectuate de către societatea martorului care a fost primită și acceptată de către factorii decidenți din cadrul instituției publice, printre care și inculpatul Buzatu Dumitru.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO:
FOTO CU CARACTER INFORMATIV