Bărbați încatușați pentru pornografie infantilă și șantaj

Bărbați încatușați pentru pornografie infantilă și șantaj

La data de 02.05.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov au dispus reținerea pe o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de pornografie infantilă și șantaj.

În cauză s-a reținut faptul că, în decembrie 2022, unul dintre inculpați a inițiat și dezvoltat o relaţie  online cu o persoană vătămată minoră, în cadrul căreia  a determinat persoana vătămată minoră să producă și să îi transmită prin intermediul unei rețele de socializare, materiale pornografice (pornografie infantilă).

La refuzul persoanei vătămate minore de a  continua relația și implicit de a mai produce și transmite materiale cu caracter pornografic, în ianuarie 2023,  inculpatul a amenințat că va distribui, iar ulterior a distribuit, în mediul online, mai multe dintre materialele deținute.

În cursul aceeași luni, ianuarie 2023, cel de al doilea inculpat, care a intrat în posesia unor materiale cu conținut sexual explicit cu persoana vătămată minoră, transmise de către primul inculpat, a contactat persoana vătămată minoră și i-a solicitat diverse sume de bani pentru a nu face publice aceste materiale, iar la refuzul acesteia, le-a distribuit  către alte persoane.

La data de 02.05.2023, au fost puse în aplicare șase mandate de percheziție domiciliară, pe raza județelor Brașov și Mehedinți.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV (SURSA: https://www.asingorj.ro)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *