La data de 29 martie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Mureș, sub supravegherea procurorilor de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, au efectuat 15 percheziții în județele Mureș, Sibiu, Olt, Teleorman, Vâlcea și Dolj, la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, faptă prevăzută și pedepsită de Legea 241/2005.
Din cercetările polițiștilor a reieșit faptul că, în perioada ianuarie 2016 – ianuarie 2021, reprezentanţii unei societăţi comerciale, din județul Mureş, cu activitate în domeniul transporturilor rutiere de mărfuri, ar fi înregistrat în contabilitate 361 de facturi fiscale, de 1.100.000 de lei, care s-ar fi dovedit a fi fără conţinut economic real, de la trei societăţi comerciale de tip missing trader (fantomă), aflate în circuite financiare ilegale cu alte entităţi „furnizoare de evaziune fiscală”.
În urma perchezițiilor efectuate, cu sprijinul polițiștilor din cadrul serviciilor de investigare a criminalității economice Sibiu, Olt, Teleorman, Vâlcea și Dolj, au fost depistate și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, mai multe înscrisuri cu valoare probatorie.
În cursul zilei de ieri, 29 martie a.c., în baza probatoriului administrat în cauză, față de doi bărbați, de 37 și 54 de ani, ambii din județul Mureș, a fost luată măsura preventivă a reținerii, pentru 24 de ore, pentru evaziune fiscală în formă continuată și complicitate la aceeași infracțiune.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
SURSA FOTO: Arhivă
FOTO CU CARACTER INFORMATIV