Biblioteca ASTRA Sibiu – Conferințele ASTRA 2024

Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu aduce în comunitate o nouă serie de dezbateri publice „Conferințele ASTRA”, o inițiativă care promovează dialogul deschis și schimbul de idei pe teme culturale, istorice și de actualitate. Primul eveniment al acestei serii va avea loc vineri, 20 septembrie, de la ora 17:00, în spațiul American Corner Sibiu, situat la etajul 5 al instituției de cultură care se bucură de sprijinul financiar acordat de Consiliul Județean Sibiu.

Întâlnirea cu tema „Transfăgărășan – 50 de ani de la inaugurare

Întâlnirea cu tema „Transfăgărășan – 50 de ani de la inaugurare” va fi dedicată unuia dintre cele mai impresionante proiecte inginerești din România. Cu ocazia acestei aniversări semnificative, vor fi aduse în discuție importanța și impactul istoric, cultural și turistic al spectaculosului drum alpin dintre Muntenia și Transilvania. Printre subiectele propuse în discuție se numără: istoria construcției Transfăgărășanului, impactul economic și turistic al acestuia asupra regiunii și a țării, provocările ecologice și de conservare a patrimoniului natural în zonă și alte aspecte ale acestui proiect de infrastructură emblematic. Invitați în cadrul evenimentului vor fi: asist.univ.dr. Daniela Stanciu-Păscărița, lect.univ.dr. Mihai Rusu, dr. Valer Cosma, managerul Bibliotecii Universității „Lucian Blaga” Sibiu. Întâlnirea va fi moderată de dr. Răzvan C. Pop, managerul Bibliotecii ASTRA Sibiu, și se va încheia cu o sesiune de întrebări și răspunsuri, oferind ocazia participanților de a-și exprima opiniile privind viitorul Transfăgărășanului.

„Am inițiat acest proiect anul trecut cu dorința de a aduce în fața comunității subiecte de interes și de a oferi publicului o platformă de dezbatere cât mai accesibilă. Succesul înregistrat anterior ne determină să continuăm seria de conferințe cu noi teme de interes. Invităm publicul să participe activ la discuții, astfel încât, împreună, să ne dezvoltăm orizontul cunoașterii și să explorăm noi perspective pentru provocările actuale. Ne dorim ca aceste conferințe să reprezinte nu doar o oportunitate de informare, ci și un prilej de schimb de idei, de colaborare și de implicare în modelarea prezentului și viitorului.” – a declarat Răzvan C. Pop, managerul bibliotecii publice sibiene.

Conferințele sunt programate în perioada septembrie-decembrie:

Aflat la a doua ediție, proiectul „Conferințele ASTRA” reprezintă o platformă de conectare a actorilor culturali din România și, în special, din județul Sibiu. Evenimentele se desfășoară sub forma unor discuții care au drept temă centrală promovarea culturii scrise. Întâlnirile sunt moderate de personalități din sfera culturală sau civică locală, fiind gândite ca dezbateri înregistrate și transmise în direct, la care publicul interesat poate participa în auditoriu. Pentru anul 2024, conferințele sunt programate în perioada septembrie-decembrie:

  • 20 septembrie – „Transfăgărășan – 50 de ani de la inaugurare”
  • 17 octombrie – „Inteligența Artificială în domeniile creative”
  • 31 octombrie – „Cultura fără bariere: Integrarea persoanelor cu nevoi speciale în viața culturală a comunității”
  • 14 noiembrie – „Intelectualii români, între realizări remarcabile și angajamente ideologice”
  • 27 noiembrie – „Libertățile românilor la 35 ani de la Revoluție”
  • 20 decembrie – „Ziua Sibiului”

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *