Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore – O persoana decedata intr-un incediu

Echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național.

Incendii și acordarea de prim ajutor la nivel național

Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.964 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (25.07.2022).

La nivel național, 1.593 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (317 cazuri), urmată de județele Brașov (79 cazuri), Timiș (77 cazuri), Mureș (77 cazuri), Cluj (74 cazuri) și Constanța (73 cazuri).

În ultimele 24 de ore, echipajele operative au acționat pentru localizarea și stingerea celor 161 incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 215 de misiuni pentru protecția comunităților.

Din totalul celor 161 de incendii care au avut loc ieri la nivel național, 98 de intervenții au fost înregistrate la arderi necontrolate (miriști, vegetație uscată, culturi de cereale și fond forestier), fiind afectate 326 ha de teren.

Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 4 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.

În urma acestor evenimente, 10 persoane și-au pierdut viața în județele Argeș, Bihor, Ialomița, Mehedinți și Teleorman.

În perioada de referință, la nivel național au fost transmise 14 mesaje de avertizare a populației, prin sistemul RO-ALERT, dintre care 1 mesaj privind avertizări meteorologice imediate, în județul Giurgiu; 1 mesaj privind avertizări meteorologice imediate, în județele Giurgiu și Teleorman; 12 mesaje privind prezența animalelor sălbatice, în județele Argeș (1), Brașov (1), Buzău (1), Covasna (1), Harghita (6) și Prahova (2).

Dintre cele mai relevante misiuni, amintim:

O misiune solicitantă pentru salvatori a avut loc pe parcursul zilei de ieri, în județul Ialomița, pe raza localității Movila, unde pompierii militari au intervenit pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier între două autoturisme.

Evenimentul a fost soldat cu patru victime.

Din cauza impactului puternic, două persoane au fost găsite încarcerate, inconștiente, în stop cardio-respirator.

Colegii noștri au aplicat manevre de resuscitare, însă fără rezultat.

Echipajele de intervenție au acordat primul ajutor celorlalte victime, ulterior acestea fiind transportate la o unitate medicală pentru investigații suplimentare de specialitate.

Incendiu izbucnit la un depozit de furaje – Trei victime dintre care o persoana decedată

O intervenție complexă pentru pompierii botoșăneni, a avut loc în localitatea Unțeni, unde echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un depozit de furaje.

Ajunși la locul intervenției, colegii noștri au constatat că arderea se manifesta violent, la depozit și la un adăpost de animale.

Din cauza condițiilor meteo nefavorabile (caniculă), exista posibilitatea de propagare a focului la o locuință și un alt depozit de furaje din imediata apropiere.

Concomitent cu acțiunea de stingere, salvatorii au acordat îngrijiri medicale pentru o persoană cu arsuri.

În urma intervenției prompte a pompierilor, flăcările au fost stinse, fiind salvate celelalte imobile din vecinătate.

Accident în județul Mehedinți,pe raza localității Simian

Un alt eveniment rutier a avut loc ieri, în județul Mehedinți, pe raza localității Șimian, DN 56.

Echipajele de descarcerare și prim ajutor au fost solicitate pentru a interveni în urma impactului între două autoturisme.

Forțele de intervenție sosite la locul evenimentului au constatat că în urma accidentului au rezultat trei victime, dintre care o persoană decedată.

Colegii noștri au asistat medical la fața locului celelalte două persoane rănite, ulterior acestea fiind transportate la spital.

Pentru acoperirea în cele mai bune condiții a misiunilor din dinamică, 340 de pompieri salvatori și 226 de mijloace tehnice se află la granița cu Republica Moldova și Ucraina, pentru gestionarea afluxului de persoane care intră pe teritoriul României.

Evenimentele înregistrate la nivel național rămân în atenția Centrului Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor menite să asigure optimizarea misiunilor de răspuns orientate spre salvarea de vieți.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *