În perioada 27-28.07.2023, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Calafat, s-au prezentat pentru a intra în ţară, doi cetățeni români și un cetățean bulgar, care se aflau la volanul unor ansambluri rutiere cu mai multe bunuri.
Conform documentelor prezentate, șoferii transportau marfă în regim de coletărie, pe ruta Romania–Bulgaria–Slovacia.
Cu ocazia efectuării controlului mijloacelor de transport, poliţiştii de frontieră au descoperit, în compartimentele de marfă ale acestora, în total 17 paleți pe care se aflau mai multe cutii de carton cu bunuri ce conțineau articole vestimentare, încălțăminte, marochinărie și flacoane de parfum.
În urma inventarierii bunurilor, a rezultat cantitatea totală de 20.210 bunuri contrafăcute, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute, pentru care nu au putut fi prezentate documente de proveniență.
Bunurile, în valoare de 10.105.000 lei, au fost ridicate de către polițiștii de frontieră.
În prezent, faţă de cei trei șoferi se efectuează cercetări, pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!