Bunuri în valoare de 29.200.000 lei reținute de inspectorii vamali

În perioada 15-17.05.2023, o echipă comună formată din inspectori vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Iași – Biroul Echipe Mobile și Biroul Vamal de Frontieră Dornești împreună cu ofițeri ai Inspectoratului de Poliție Suceava, au efectuat un control în domeniul protejării drepturilor de proprietate intelectuală la sediul unui operator economic din localitatea Dornești,a mai multor bunuri. Acțiunea a fost inițiată de către Serviciul Coordonare Echipe Mobile și Control Operativ din cadrul Autorității Vamale Române.

Ca urmare a controlului, inspectorii vamali au reținut mai multe bunuri fiind, un număr de aproximativ 83.400 perechi încălțăminte sport susceptibile de a aduce atingere drepturilor de proprietate intelectuală pentru diferite mărci (Adidas, Asics, Nike, New Balance, Balenciaga etc). A fost demarată procedura de verificare prevăzută de legislația în vigoare, bunurile fiind reținute în conformitate cu prevederile art.17 alin.1 din Reg. (UE) 608/2013.

Valoarea bunurilor reținute, dacă ar fi fost comercializate pe piață la prețul de vânzare cu amănuntul al unui produs original, este de aproximativ 29.200.000 lei.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

FOTO DE LA FATA LOCULUI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *