Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Timișoara au dispus sesizarea instanței de judecată, în baza dispozițiilor art. 483 Cod procedură penală, cu acordul de recunoaștere a vinovăției a inculpatului Caius Parpală.
PARPALĂ CAIUS MIHAI, cercetat sub control judiciar, la data faptei director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, în formă continuată.
În zilele de 24 august 2022 și 3 octombrie 2022, inculpatul Parpală Caius Mihai ar fi primit suma totală de 8.000 lei, prin intermediar și în mod direct, de la administratorul unei societăți comerciale care activează în sectorul exploatării agregatelor minerale, pentru ca, în calitatea sa, de director al Sistemului de Gospodărire a Apelor Arad din cadrul Administrației Bazinale de Apă Mureș, să sprijine activitatea societății respective, în sensul de:
– a nu dispune controale apte să constate, să stopeze și să sancționeze activitățile presupus ilegale, efectuate de aceasta;
– a împiedica rezilierea contractelor de exploatare pe care societatea respectivă le avea în derulare.
În prezența avocatului, inculpatul a declarat expres că recunoaște comiterea faptei reținute în sarcina sa, acceptă încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și este de acord cu felul și cuantumul pedepsei aplicate, precum și cu forma de executare a acesteia, respectiv 3 (trei) ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de 4 (patru) ani și interzicerea unor drepturi.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
SURSA FOTO: https://www.aradon.ro