Părinții conducători auto și copiii pasageri în autoturisme, invitați de polițiștii bihoreni să se alăture demersurilor unei campanii preventive, care promovează importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii, în deplasările rutiere.
Pe parcursul lunii august a.c., polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor acționează în cadrul campaniei naționale „Misiune Zero Copii neasigurați în mașină”, derulată de Poliția Română, în parteneriat cu Stațiile PETROM.
Campania vizează conștientizarea părinților cu copii mici, dar și a copiilor, cu privire la importanța folosirii sistemelor de siguranță pentru copii, în timpul deplasărilor rutiere.
Accidentele rutiere sunt o realitate a zilelor noastre. Urmările nerespectării legislației privind regulile pentru transportarea minorilor în siguranță, în autoturisme, pot fi tragice. Vă reamintim faptul că, în perioada 1 ianuarie – 12 iulie a.c., în urma accidentelor de circulație produse pe raza județului Bihor, au fost vătămați 22 de minori, pasageri în autovehicule, cu vârste cuprinse între 2 luni și 18 ani, respectiv un minor de 13 ani, a decedat, 4 minori cu vârste cuprinse între 2 luni și 13 ani au fost răniți grav, iar 17 minori, cu vârste cuprinse între 2 ani și 18 ani, au fost răniți ușor.
Din investigațiile efectuate de polițiștii rutieri bihoreni, s-a constatat că doar 3 dintre minorii pasageri în autovehicule, victime ale accidentelor rutiere produse în acest an, pe raza județului Bihor, erau transportați cu îndeplinirea prevederilor legale, respectiv erau fixați sau prinși cu dispozitive de fixare în scaun ori purtau centura de siguranță.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE