În perioada vacanței de vară, polițiștii sibieni continuă să fie în preajma elevilor, prin activități informativ-preventive menite să le genereze copiilor siguranță în interacțiunea fizică cu ceilalți, dar mai ales în mediul virtual, având în vedere că tinerii socializează pe internet și petrec mult timp pe grupuri și rețelele sociale.
Polițiștii sibieni de siguranță școlară au discutat în această săptămână cu elevii aflați in taberele din județul Sibiu, despre noțiunea de cyberbullying, îndeosebi în contextul în care legislația privind acest domeniu a suferit modificări semnificative.
Aceste noutăți legislative fac obiectul Campaniei naționale pentru prevenirea cyberbulliying-ului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de violarea vieții private. Scopul campaniei amintite vizează creșterea gradului de conștientizare a riscurilor și consecințelor asociate fenomenului de cyberbullying și a infracțiunii de violare a vieții private.
Este bine de știut pentru toți elevii, dar si pentru reprezentanții lor legali faptul că violarea vieții private constituie infracţiune și se pedepseşte conform legii penale.
Atingerea adusă vieţii private, fără drept pedepsită cu închisoarea
Astfel, atingerea adusă vieţii private, fără drept, prin fotografierea, captarea sau înregistrarea de imagini, ascultarea cu mijloace tehnice sau înregistrarea audio a unei persoane aflate într-o locuinţă sau încăpere ori dependinţă ţinând de aceasta sau a unei convorbiri private se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 6 luni sau amenda.
Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea, fără drept, a sunetelor, convorbirilor ori a imaginilor prevăzute în alin. (1), către o altă persoană sau către public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Divulgarea, difuzarea, prezentarea sau transmiterea in orice mod, a unei imagini intime, a unei persoane identificate sau identificabile dupa informațiile furnizate, fără consimțământul persoanei înfățișate, de natură sa provoace o suferință psihică sau să aduca o atingere a imaginii sale, se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.
Siguranța elevilor este importantă pentru noi, de aceea activitățile preventive vor continua pe tot parcursul vacanței de vară.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!