Un bărbat în vârstă de 52 de ani, din localitatea Manasia este cercetat penal de polițiștii ialomițeni pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
La data de 23 februarie a.c, în jurul orei 12:30, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Manasia au fost sesizați de o femeie în vârstă de 75 de ani, din localitatea Manasia, cu privire la faptul că fiul său o amenință că o va împușca.
Polițiștii s-au deplasat în cel mai scurt timp la adresa indicată, unde au constatat că între bărbatul în vârstă de 52 de ani și mama sa a izbucnit un conflict spontan, pe fondul unor discuții în contradictoriu, în urma căruia femeia ar fi fost amenințată.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate a reieșit că bărbatul a deținut o armă de vânătoare ce i-a fost retrasă în anul 2015, pentru săvârșirea unei infracțiuni privind siguranța națională, fiind descoperite la domiciliu mai multe cartușe de vânătoare, deținute fără drept.Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor 26 de cartușe de vânătoare, pe numele bărbatului fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „amenințare” și ,,nerespectarea regimului armelor și al munițiilor”.