Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de conducere fără drept, conform art. 335 alin.2 din Codul Penal.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 06 martie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii de ordine publică din cadrul Secţiei 2 Poliţie Pitești au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe Bld. Nicolae Bălcescu, însă bărbatul aflat la volan nu s-a conformat, continuând deplasarea. Cu sprijinul polițiștilor de ordine publică din cadrul Secției 1 Poliție Pitești, autoturismul în cauză a fost oprit, constatându-se că bărbatul aflat la volan, de 29 de ani, din Pitești, avea dreptul de a conduce anulat.
În cursul nopții de 06 spre 07 martie, după administrarea probatoriului, bărbatul în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, ulterior fiind dispusă cercetarea acestuia sub măsura preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile.
Dosarul penal a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
SURSA FOTO: https://realitateadebraila.net