La data de 11.09.2022, în jurul orei 21:00, în urma unui apel 112, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au fost sesizați despre faptul că din parcarea unei societăți comerciale situate pe Șoseaua Alba Iulia din municipiul Sibiu a fost furată o autoutilitară, care s-ar afla pe raza localității Poplaca.
Polițiștii rutieri s-au deplasat în Poplaca unde, la intersecția străzilor Mihai Viteazu cu Libertății, au depistat autoutilitara semnalată ca furată.
Totodată, la volanul mașinii a fost identificat un tânăr în vârstă de 19 ani, din Cristian, care le-a declarat polițiștilor că a luat autoutilitara fără încuviințarea proprietarului întrucât știa că aceasta este deschisă iar cheia se află în interior. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În continuare, la nivelul Biroului Rutier Sibiu s-a deschis un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat și conducere fără permis, cercetările fiind efectuate sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE