La data de 19 octombrie a.c., polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au reținut un bărbat în vârstă de 38 de ani, din județul Hunedoara, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
În fapt, bărbatul este bănuit că, la data de 30 august a.c., în jurul orei 00,15, i-ar fi smuls telefonul unei femei aflate în zona Pieței Aurel Vlaicu din municipiul Sibiu, după care ar fi fugit.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, cu sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Hunedoara – Poliția Municipiului Vulcan, la data de 19 octombrie a.c., polițiștii sibieni au reușit identificarea și prinderea persoanei în cauză.
Hunedoreanul a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE