Polițiștii specializați din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu efectuează cercetări într-un dosar penal ce vizează săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care cea de braconaj cinegetic, după ce în noaptea de 5 februarie a.c., în jurul orei 01:30, au surprins trei bărbați pe un fond de vânătoare. Doi dintre bărbați au fost prinși de către polițiștii de la arme, iar cu privire la cel de-al treilea se fac în continuare verificări pentru identificare și depistare.
În fapt, la data de 5 februarie a.c., în jurul orei 01:35, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Sibiu aflați în misiune, au observat la ieșirea de pe fondul de vânătoare nr. 32 Dârlos un autoturism în care se aflau 3 persoane de sex masculin, iar șoferul acestuia, la semnalele regulamentare efectuate, a refuzat să oprească.
S-a procedat la urmărirea autoturismului suspect până în localitatea Șmig, unde pentru un moment scurt, șoferul acestuia a oprit, moment în care din mașină au coborât două persoane, după care a demarat cu viteză. Totodată, în rigola de pe marginea străzii, aceștia au abandonat un animal.
În urma verificărilor efectuate la fața locului, polițiștii au identificat în rigolă un exemplar de căprior femelă, decedat. Cele două persoane care au coborât din mașină au fugit pe câmp, polițiștii reușind prinderea doar a unui dintre ei, respectiv a unui bărbat în vârstă de 24 de ani, din Șmig, care avea asupra sa o armă de vânătoare cu lunetă și o lanternă.
Polițiștii de la arme au stabilit că arma de vânătoare era deținută legal, în baza permisului de armă emis pe numele bărbatului de 24 de ani. Bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice, având o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În ceea ce-l privește pe șoferul mașinii, la scurt timp după ce a demarat în trombă, acesta a fost implicat într-un autoaccident, fiind rănit ușor. La fața locului, șoferul (un localnic în vârstă de 41 de ani) a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat).
Și cu privire la acest bărbat, polițiștii de la arme au stabilit că este deținător de armă de vânătoare, în baza permisului de armă eliberat.
Cu ocazia cercetărilor, niciunul dintre cei doi bărbați nu au putut prezenta o autorizație de vânătoare pentru specia căprior la momentul depistării.
În urma administrării probatoriului în cauză, la data de 5 februarie, cei doi bărbați au fost reținuți de către polițiști pentru 24 de ore și încarcerați în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de braconaj cinegetic prin tentativa de a practica sau practicarea vânătorii fără a fi înscris în autorizaţia de vânătoare individuală sau colectivă eliberată în condiţiile legii de gestionar, pentru fondul cinegetic respecti; braconaj prin vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare, braconaj prin vânătoarea pe alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze; transportul vânatului dobândit în condiţiile art. 42 sau găsit împuşcat ori tranşat în teren, comercializarea, naturalizarea şi orice operaţiuni privind vânatul sau părţi ori produse uşor identificabile provenite de la acesta, dobândite fără respectarea condiţiilor legii, fapte prevăzute și pedepsite de Legea 407/2006, modificată, uz de armă letală fără drept (art. 343 alin 1 Cod Penal), respectiv săvârșirea infracțiunii de conducere sub influența alcoolului.
În prezent, cei doi bărbați sunt cercetați sub control judiciar.
În ceea ce-l privește pe cel de-al treilea bărbat, în continuare sunt efectuate verificări pentru identificarea acestuia.
Cercetările în acest dosar continuă, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.
NU UITA!!!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!