CJ Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare a Secției de Ortopedie

CJ Sibiu a finalizat lucrările de reabilitare a Secției de Ortopedie

La o zi după finalizarea lucrărilor de reabilitare a pavilionului Secției Clinice Dermato-Venerologie, o nouă locație este redată circuitului medical județean: Secția de Ortopedie-Traumatologie.

Printr-o investiție totală de 2,96 milioane lei, din care  2,44 milioane lei fonduri europene nerambursabile alocate prin POR 2014 – 2020 și contribuție proprie a Consiliului Județean Sibiu, cât și 528 mii lei sponsorizare din partea SNGN Romgaz SA, au fost amenajate 12 saloane ce însumează 55 de paturi și o sală postoperatorie.

Lucrările au fost executate pe durata a 5 luni, de către firma sibiană „Balor Cons” SRL.

Acoperișul a fost înlocuit, eliminându-se astfel infiltrațiile ce pătrundeau prin tavanul secției, iar pereții au fost izolați termic și montate geamuri termopan din lemn stratificat, măsuri care vor contribui la creșterea eficienței energetice a clădirii.

În premieră, pacienții „Ortopediei” vor avea la dispoziție toalete alocate fiecărui salon, în acest sens fiind create 6 noi grupuri sanitare. De asemenea, au fost introduse instalații de climatizare, sistem de comunicare pacient – asistentă și sistem de monitorizare și alarmare la incendiu.

Pentru finisarea pereților și a pardoselii au fost utilizate materiale PVC tratate antimicrobian, antibacterian și antifungic.

Declarația președintei Consiliului Județean Sibiu

„În cazul acestei lucrări am avut în Romgaz un partener care, din nou, a înțeles să ne fie alături în efortul de a îmbunătăți condițiile oferite pacienților și medicilor din Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu. În numele acestora, le mulțumesc!”, a declarat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Secția Ortopedie Traumatologie a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a fost reabilitată în cadrul unui proiect de eficientizare termică a întregului Bloc Chirurgical, în care funcționează specializările „Chirurgie I”, „Chirurgie II”, „Urologie”, precum două „Blocuri Operatorii”.

În perioada următoare, la Blocul Chirurgical se vor efectua lucrări de reabilitare la „Chirurgie I”, „Blocul Operator” de la etajul I și la subsolul tehnic, intervențiile fiind programate a se încheia în decembrie 2023.

Secția Ortopedie Traumatologie deține toate avizele necesare reluării activității, astfel încât, de astăzi,  a început procedura relocării pacienților.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *