CJ Sibiu a lansat licitațiile pentru dotarea cu mobilier și utilaje a unor școli

Consiliul Județean Sibiu a lansat mai multe licitații pentru a implementa proiectul „Dotare cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe de la nivelul județului Sibiu”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Valoarea totală a acestui proiect este de 21.409.219,77 lei cu TVA.

Prima achiziție vizează furnizarea de mobilier pentru mai multe școli din județul Sibiu

O primă achiziție vizează furnizarea de mobilier necesar pentru sălile de clasă, pentru atelierele amenajate în unitățile de învățământ profesional și tehnic, pentru laboratoarele de științe și pentru cabinetele școlare ale mai multor școli din județul Sibiu. Valoarea estimată este de 5.606.409,63 lei fără TVA, iar termenul limită pentru depunerea ofertelor este 5.12.2023, achiziția fiind împărțită în patru loturi.

O altă achiziție lansată, cu o valoare estimată de 694.326,97 lei fără TVA,  are ca obiect ”furnizare utilaje atelier practică, electronică, instalații și estetică”, procedură împărțită tot în patru loturi, pentru care termenul limită de depunere a ofertelor este data de 21.11.2023.

Dotarea cu diverse utilaje și unelte va asigura unui nivel ridicat de dobândire a cunoștințelor, deprinderilor și aptitudinilor de către elevii din învățământul liceal și profesional, în domeniile producției de textile, cum este cazul centrelor de educație incluzivă Dumbrăveni și Turnu Roșu, esteticii, electronicii și instalațiilor pentru elevii de la Liceul Tehnologic ”Nicolae Teclu” Copșa Mică.

Reamintim că în proiectul Consiliului Județean Sibiu menționat sunt incluse un număr de 25 de unități de învățământ, dintre care 18 școli aflate în subordinea primăriilor Alma, Arpașu de Jos, Axente Sever, Copșa Mică, Dârlos, Gura Râului, Hoghilag, Loamneș, Micăsasa, Orlat, Păuca, Poplaca, Slimnic, Șeica Mare, Șeica Mică, Tălmaciu, Turnu Roșu, Valea Viilor, cinci centre școlare de educație incluzivă din subordinea CJ Sibiu, situate în Sibiu, Mediaș, Dumbrăveni și Turnu Roșu, precum și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Sibiu și Palatul Copiilor Sibiu.

Perioada de implementare a proiectului este până în 31 decembrie 2024.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

SURSA FOTO

FOTO CU CARACTER INFORMATIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *