Comandantul Gărzii de Coastă din Turcia, în vizită de lucru la Poliția de Frontieră Română

În perioada 06-09 septembrie 2022, a avut loc Reuniunea bilaterală la nivel înalt între conducerea Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Române și comanda Gărzii de Coastă din Republica Turcia.

Delegația turcă, condusă de comandantul Gărzii de Coastă, domnul contraamiral Ahmet KENDIR a fost primită de către inspectorul general al Poliţiei de Frontieră Române, domnul comisar şef de poliţie Victor IVAŞCU.

Sesiunile de discuţii la care au participat delegaţiile celor două părţi au vizat eficientizarea măsurilor întreprinse în vederea combaterii migraţiei ilegale şi infracționalității transfrontaliere în regiunea Mării Negre, precum şi intensificarea cooperării bilaterale.

Ţinând cont de poziția geostrategică la Marea Neagră a României şi Turciei, prin această întâlnire bilaterală s-a avut în vedere inclusiv realizarea unui schimb de experiență în materie de management al frontierei maritime.

Importantă în context este semnarea Minutei întâlnirii de lucru care prevede Calendarul activităţilor comune pentru anul 2023 în domeniul combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere la Marea Neagră, precum şi a pregătirii profesionale specifice în domeniul maritim.

Cu acest prilej, a fost realizată o prezentare a capabilităților Centrului Operațional de Coordonare din cadrul IGPF, fiind efectuată şi o vizită la Garda de Coastă din Constanţa, structura omologă din componenţa Poliţiei de Frontieră Române, unde a fost organizat un exerciţiu de salvare a vieţilor omeneşti pe mare (SAR – Search and Rescue).

La final, delegaţia Gărzii de Coastă din Turcia a apreciat modul de asigurare a securităţii frontierei maritime, infrastructura, capabilităţile tehnice şi operaţionale ale Gărzii de Coastă române, precum şi modul de acţiune în ceea ce priveşte prevenirea şi combaterea migraţiei ilegale.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *