Verificări la operatori economici ce desfășoară activități de comercializare a materialelor de construcții prin intermediul unor puncte de lucru situate pe raza județului Galați
La data de 28.04.2021, politiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări la operatori economici ce desfășoară activități de comercializare a materialelor de construcții prin intermediul unor puncte de lucru situate pe raza județului Galați, în vederea asigurarii climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea faptelor ilegale din acest domeniu.
În cadrul verificărilor efectuate la 4 puncte de lucru ale unei societăți comerciale, au fost identificate si indisponibilizate cantitățile de 44.000 kg. ciment și 27.456 kg. adeziv BCA în valoare totală de 806.718 lei, pentru care societatea în cauză nu deținea documente de proveniență.
În cauză, politiștii efectuează în continuare cercetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscala, așa cum este reglementată de dispozițiile Legii nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale.
Totodata, cu ocazia verificarilor, au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 40.000 lei, fiind confiscată suma de 4.796 lei ce a fost identificată ca nefiind înregistrată în casele de marcat electronice fiscale.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!