Conferința de presă comună susținută de Președintele României alături de alți 3 președinți

Mesajul Președintelui României cu prilejul Zilei Mondiale a Educației

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 9 iulie 2021, o conferință de presă comună cu Președintele Republicii Bulgaria, Rumen Radev, Președintele Republicii Polone, Andrzej Duda, și Președintele Republicii Letonia, Egils Levits, la finalul Summitului Inițiativei celor Trei Mări (Sofia, Republica Bulgaria).

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarației Președintelui României din cadrul conferinței de presă:

Domnule Președinte Radev,

Domnilor Președinți,

Doamnelor și domnilor,

Am fost onorat să particip la cel de-al șaselea Summit al Inițiativei celor Trei Mări. După ediția de anul trecut, în format predominant virtual, din Estonia, astăzi am revenit la formatul clasic al Summitului, inclusiv în ce privește organizarea Forumului de Afaceri al Inițiativei.

Doresc să mulțumesc domnului Președinte Radev pentru succesul acestui eveniment, pe care îl apreciez și din perspectiva readucerii în acest an în zona Mării Negre a centrului decizional privind acțiunile Inițiativei, după Summitul și Forumul de Afaceri pe care le-am găzduit în România în 2018.

Întâlnirea la nivel înalt de astăzi a confirmat importanța în creștere a cooperării în acest format, care sprijină dezvoltarea economică a regiunii Europei Centrale și de Sud-Est, sporind convergența și coeziunea europene și întărind relațiile transatlantice.

Instrumentele de care dispune în prezent Inițiativa, la a căror creare România și-a adus o contribuție semnificativă prin Summitul de la București – precum lista de proiecte prioritare de interconectare, Fondul de Investiții și Forumul de Afaceri, dar și rețeaua Camerelor de Comerț din regiune – toate acestea încep să producă efecte.

În cadrul intervenției de azi am arătat, totodată, că dezvoltarea unui nivel parlamentar și a unui nivel local și regional al Inițiativei, care completează dimensiunea interguvernamentală a acesteia, este salutară.

Obiectivul final al tuturor acestor eforturi rămâne însă implementarea riguroasă a proiectelor strategice prioritare de interconectare ale Inițiativei în cele trei domenii de bază: transport, energie și digital. Am arătat astfel că există un nivel ridicat de așteptare din partea cetățenilor noștri, căruia activitățile din cadrul Inițiativei trebuie să îi răspundă adecvat în perioada următoare.

În contextul descris, am reafirmat atenția specială pe care țara noastră o acordă proiectelor Rail-2-Sea și Via Carpathia, ca inițiative concrete, de o importanță economică majoră și cu valoare strategică adevărată pentru regiune.

Valoarea adăugată a Inițiativei rezidă și în capacitatea de sprijinire a eforturilor comune de construire a rezilienței strategice, asigurând interconectivitate îmbunătățită, economii mai puternice și perspectivele unei dezvoltări durabile și inteligente.

Din această perspectivă, am folosit prilejul de astăzi pentru a informa cu privire la inaugurarea în România, la 31 mai, a Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, ca inițiativă a țării noastre care contribuie la realizarea obiectivului-cheie al construirii rezilienței.

Pe acest fond, nu este surprinzător interesul crescut pentru activitățile Inițiativei din partea unui număr din ce în ce mai mare de state aparținând comunității transatlantice, pe care România îl salută și îl susține.

Rezultatele de astăzi confirmă astfel validitatea obiectivelor asumate cu succes la Summitul de la București din 2018, a căror implementare a fost continuată și prin prezentul Summit de la Sofia.

România rămâne ferm angajată în Inițiativa celor Trei Mări prin acțiune pragmatică și va susține pe mai departe soluții concrete în cadrul Inițiativei, care să contribuie la reducerea decalajelor și la consolidarea rezilienței în regiune, în beneficiul prosperității cetățenilor noștri.

În final, urez succes Președintelui Levits în organizarea următorului Summit!

Vă mulțumesc!

Jurnalist: Vă rog să ne spuneți dacă pe parcursul acestui Summit au fost identificate noi surse de finanțare a proiectelor pentru realizarea lor, mai ales a proiectelor Via Carpathia și Rail-2-Sea și dacă pe baza acestor finanțări să ne așteptam la realizarea, la încheierea proiectelor mai repede, și când anume, sau din contra, la amânări legate de pandemie.

Președintele României: Este evident că realizarea Fondului de Investiţii a fost un pas corect și potrivit. Așteptăm în continuare ca toată lumea, adică toate statele participante la Inițiativă să vină cu o contribuție pe care ne-o dorim cât se poate de mare. Însă trebuie să fim realiști, Fondul singur nu va putea să finanțeze marile proiecte de infrastructură, de conectare, și așa cum am subliniat și în plenul Summitului, și adineaori în declarația mea, cred că trebuie să dăm toată atenția acestor mari proiecte, fiindcă asta a fost ideea pentru care s-a creat Inițiativa, de a realiza conexiuni de infrastructură, conexiune energetică, conexiune digitală pe axa Nord-Sud.

Există vești îmbucurătoare, Fondul crește și există deja investiții care se realizează, dar pentru aceste proiecte mari de infrastructură este nevoie de o abordare specială și ne vom ocupa. Pentru asta este nevoie și de proiectare propriu-zisă, dar este nevoie, cum este normal pentru astfel de proiecte mari de infrastructură, de a găsi un pachet de finanțare, care finanțare se va baza, evident, pe contribuții naționale. Noi credem că foarte importante vor fi contribuțiile europene, dar și alte contribuții care vor veni din diferite fonduri. Aceste lucruri vor fi discutate și concretizate în perioada următoare.

Departamentul Comunicare Publică

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *