Săptămâna trecută, Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Sibiu a finalizat de distribuit pachetele cu alimente, tranșa 6, persoanelor defavorizate din municipiul Sibiu înscrise în listele inițiale. În urma acestei etape au fost repartizate beneficiarii de venit minim garantat și familiile care primesc alocație pentru susținerea familiei 459 de pachete din cele 883 primite, urmând ca cele rămase, 424, să fie distribuite celor aflați pe listele suplimentare întocmite de DAS, potrivit prevederilor OUG nr.84/2020.
Astfel, din data de 30 mai, stocurile rămase disponibile vor fi repartizate către copii cu handicap grav și accentuat cu domiciliul /reședința în municipiul Sibiu, persoanele care locuiesc în așezările informale precum și persoanele/familiile ce se afla în sărăcie severă și nu beneficiază de venit minim garantat și alocație pentru susținerea familiei, aflați în evidență Direcției de Asistență Socială Sibiu.
Atenție! Distribuirea se va face pe bază de programare. Angajații DAS vor contacta telefonic beneficiarii în cauză pentru a-i informa data la care aceștia trebuie să se prezinte pentru a ridica pachetele de la Cantina Municipiului Sibiu, str. Calea Gușteriței, nr.22.
Documentele necesare pentru ridicarea pachetelor:
- carte de identitate/buletin/carte de identitate provizorie
- certificat de naștere în original pentru copiii sub 14 ani
- certificat de încadrare a copilului într-un grad de handicap, în original.
Fiecare pachet conține următoarele produse: făină de grâu – 5 kg, mălai – 4 kg, paste făinoase – 2 pungi (400gr), ulei -4 l., zahăr – 2 kg, orez – 4 kg, conservă carne de vită – 5 cutii, conservă carne de porc – 3 cutii, conservă pateu de ficat de porc – 5 cutii, compot de fructe – 2 borcane, gem de fructe – 1 borcan, gem de fructe dietetic – 1 borcan. Produsele vor fi preambalate într-o cutie de carton cu o greutate de aproximativ 25 kg fiecare.
Aceste alimente sunt acordate prin Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate 2018-2021, cofinanțat din Fondul de Ajutor European destinat celor mai dezavantajate persoane.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE