„Astăzi am făcut un pas important în implementarea proiectului strategic de extindere a rețelei de canalizare în cartierul Tocile și modernizarea, creșterea capacității de tratare a apelor uzate în cadrul Stației de Epurare de la Sadu.
În cadrul proiectului se vor realiza următoarele lucrări: realizarea canalului menajer pe toată rețeaua de drumuri publice din Cartierul Tocile și Cartierul Tineretului; realizarea a două stații de pompare și modernizarea, creșterea capacității de tratare a apelor uzate din comuna Sadu.
Am semnat contractul cu prestatorii de servicii, cu o durată de 24 de luni. În prima etapă, cu o durată de 4 luni, prestatorii, vor elabora proiectul tehnic și documentațiile necesare pentru obținerea acordurilor, avizelor și autorizațiilor aferente investiției. În cea de-a doua etapă cu o durata de 20 de luni se vor executa lucrările.
Câștigătorul licitației este asocierea S.C. PRO HART GROUP S.R.L. – (Lider de asociere) cu S.C. ALLPLAN TECHNOLOGY S.R.L. .
Valoarea contractului este de: 26.250.000,00 lei, fără TVA.
Dorim prin acest proiect să modernizăm cartierul Tocile, să eficientizăm infrastructura locală și să îi sporim atractivitatea.” – a afirmat Valentin IVAN, primarul comunei Sadu.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE