“Indicatorii tehnico-economici pentru construcția unei noi creșe și grădinițe lângă școala nr.12 din zona Piața Cluj, o investiție estimată la peste 9,8 milioane de lei, au fost aprobați de Consiliul Local. Următorul pas este contractarea lucrărilor de construcție propriu-zise. Creăm astfel încă 140 de locuri pentru copiii de creșă și grădiniță și facem încă un pas spre acoperirea cererii tot mai mari de locuri.” (Astrid Cora Fodor, primarul municipiului Sibiu)
Noua unitate de învățământ va fi construită în proximitatea școlii 12, la parter urmând să funcționeze creșa cu o capacitate de 60 de locuri pentru antepreșcolari, iar la etaj o grădiniță cu 80 de locuri pentru preșcolari.
Clădirea va fi o construcție nouă și modernă, cu subsol, parter și etaj, având o suprafață de 1567 m2 și următoarele amenajări:
- 3 săli de clasă cu dormitor și dotări sanitare destinate creșei
- 4 săli de grupă cu dormitor și dotări destinate grădiniței
- o sală multifuncțională cu spațiu de joacă, respectiv de luat masa
- un cabinet medical și izolator cu grup sanitar propriu
- spațiu pentru înfășat, termometrizare, dușuri și toalete
- spații tehnico-gospădărești: bucătărie, oficiu alimente, spălătorie/uscătorie, depozit rufe curate, vestiare și oficiu personal
Clădirea va fi izolată termic, încălzirea și apa caldă vor fi asigurate de o centrală termică, iar pentru o eficiență energetică mai mare corpurile de iluminat vor fi echipate cu surse de iluminat LED. Acoperișul va fi unul de tip terasă necirculabilă unde vor fi amplasate 134 panouri fotovoltaice și două panouri solare. Panourile vor asigura încălzirea apei pentru consumul menajer în sezonul cald.
Noua construcție va fi adaptată nevoilor persoanelor cu dizabilități prin rampe de acces, iar pentru deplasarea pe verticală se va monta o platformă care urmărește linia scărilor. Pentru persoanele nevăzătoare vor fi instalate covoare tactile. La parterul clădirii va fi amplasat un grup sanitar adaptat nevoilor persoanelor cu dizabilități locomotorii, iar la toate ieșirile de evacuare vor fi amplasate informații vizuale clare și planuri tactile privind evacuarea la incendiu.
Pentru siguranță, unitatea va fi dotată cu instalații de detecție, semnalizare și avertizare efracție, se vor monta instalații de supraveghere video și un sistem de control al accesului în clădire.
În curtea clădirii se va amenaja un loc de joacă, alei, spațiu verde cu arbori și gazon și locuri de parcare.
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!