La data de 28 aprilie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de risc (canabis).
Din cercetările efectuate în cauză a rezultat că, în perioada octombrie 2023 – aprilie 2024 acesta ar fi inițiat și dezvoltat, într-un apartament situat în municipiul București, o cultură de canabis destinată comercializării.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că acesta ar fi procurat semințe de canabis și le-ar fi plantat în mai multe etape, în urma prinderii în flagrant delict fiind identificate și ridicate 116 plante de canabis aflate în diferite stadii de dezvoltare, peste 2,3 kilograme de canabis, o instalație improvizată destinată întreținerii culturii, precum și alte mijloace de probă.
La data de 28 aprilie 2024, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism au dispus reținerea bărbatului bănuit.
A fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de arestare preventivă.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul D.G.P.M.B. – Secția 26 Poliție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: DIICOT