În data de 01 octombrie a.c., domnul deputat Daniel Gheorghe Rusu, a susținut o declarație de presă despre respectul cuvenit persoanelor vârstnice.
Declarația de presă a deputatului Daniel Gheorghe Rusu
,,Chiar dacă au fost estompate de ultimele evenimente publice produse de actuala guvernare populisto-dezastruoasă, problemele pensionarilor români rămân în actualitate.
Menţinerea acestei categorii a populaţiei la limita sărăciei nu face altceva decât să destabilizeze credibilitatea şi respectul pe care statul român îl are faţă de cetăţenii săi.
Apreciez că este nevoie stringentă ca guvernanţii să identifice în regim de urgenţă politicile publice adecvate, care să permită scoaterea pensionarilor din mizeria socială în care se află, prin politici de protecţie socială menite să conducă, în mod real, la majorarea pensiilor, nu doar la acoperirea ratei inflaţiei.
Este o realitate faptul că toate deciziile de recalculare şi recorelare a pensiilor adoptate după 1989 nu au reuşit să aducă echitatea dorită între pensionari.
Din această cauză, procesul de recalculare a pensiilor nu s-a încheiat niciodată, fiind şi în prezent unul dintre jaloanele încă neîndeplinite în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă.Guvernele de până acum nu au reuşit să clarifice această problemă, de-a lungul timpului adoptându-se numeroase măsuri discreţionare şi abuzive, legislaţia fiind modificată până la bulversarea totală, atât a beneficiarilor, cât şi a funcţionarilor caselor de pensii.Există încă milioane de vârstnici oropsiţi, aflaţi în ingrata şi delicata situaţie ca, în urma recalculării, să le fie diminuate pensiiile.
Daniel Gheorghe Rusu – ,,Un procent însemnat a pensionarilor români, care trăiesc de pe o zi pe alta,,
Această ipostază cuprinde un procent însemnat a pensionarilor români, care trăiesc de pe o zi pe alta, cu pensii de mizerie, uitaţi şi ignoraţi, ba chiar batjocoriţi continuu de autorităţi, prin vechile metode birocratice.Este cutremurător să asistăm pasivi şi fără reacţie la umilirea supremă a acestei categorii a populaţiei, supusă la privaţiuni tocmai de cei care beneficiază din plin de contribuţiile lor de 30-40 de ani.
Este trist să vezi cum, după o viaţă de muncă pe brânci, cu sudoare şi mari sacrificii, care ne permit acum să visăm la un trai decent într-o Europă Unită, pensionarii români să ajungă să-şi blesteme ultimele zile din viaţă, şi pe noi, clasa politică, pentru că nu am fost în stare să le rezolvăm problemele.
Forţa Dreptei a demonstrat, atunci când reprezentanţii acesteia s-au aflat la guvernare, că poate contribui esenţial la îmbunătăţirea vieţii pensionarilor, în primul rând prin elaborarea unor legi care să asigure cel puţin o minimă decenţă în procurarea coşului zilnic, nu să susţină Deputatul doar scumpirile în lanţ, atât la alimente, cât şi la utilităţile indispensabile.
Deputatul Daniel Gheorghe Rusu – ,,FD îşi propune să redea demnitatea vârstnicilor români,,
FD îşi propune să redea demnitatea vârstnicilor români, dar şi încrederea în ei înşişi şi într-o viaţă demnă şi onorabilă.În toate statele europene, aceşti oameni au un statut special, există preocupări apropiate pentru problemele lor, sunt îngrijiţi cu atenţie, li se asigură facilităţile unei vieţi normale.
Pensiile le permit să aibă acces la sănătate, să trăiască decent şi armonios, să călătorească, se bucure de viaţă, fără griji şi fără teama zilei de mâine.Multe ţări au un adevărat cult pentru vârstnici, considerându-i stâlpii dezvoltării societăţii.
Nu numai că nu sunt marginalizaţi, ci sunt consultaţi în luarea deciziilor importante, se foloseşte ingenios experienţa şi expertiza lor de-o viaţă.
Cred că este timpul ca statul român să înţeleagă că pensionarii mai pot fi utili, că nu trebuie puşi la zid sau consideraţi paraziţii societăţii, doar pentru că solicită drepturi normale, într-o ţară ce se doreşte normală.
Vinovaţi şi condamnaţi fără vină, vârstnicii României vor simţi într-adevăr că nu mai sunt singuri, trişti şi amărâţi atunci când Forţa Dreptei va prelua guvernarea.
Ziua Internaţională a Persoanelor Vârstnice, celebrată astăzi, este un prilej de a-mi manifesta sentimentele de simpatie şi gratitudine pentru seniorii noştri, să le mulţumesc pentru tot ceea ce au făcut pentru noi, dar şi de reflexie, în raport cu obligaţiile clasei politice pentru toţi părinţii şi bunicii aceste ţări.Voi fi mereu alături de vârstnicii din judeţul Alba, ca şi până acum, şi îi voi sprijini necondiţionat pentru a-şi rezolva problemele.,,
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://www.cdep.ro