Declarațiile de presă susținute de Președintele României, Klaus Iohannis

Mesajul Președintelui României cu prilejul Serbărilor Naționale Țebea 2024

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut vineri, 23 aprilie 2021, declarații de presă la Palatul Cotroceni.

Vă prezentăm în continuare transcrierea declarațiilor de presă:

Bună dimineața! Vă mulțumesc că m-ați așteptat. Am venit astăzi cu bicicleta la birou fiindcă vreau să fiu parte din campania Vinerea Verde, o campanie care a început acum câteva săptămâni și pe care o găsesc foarte bună. Orașele noastre sunt extrem de aglomerate, mai ales în orele de vârf, când lumea merge la serviciu sau vine de la serviciu. Avem extrem de mult trafic auto în orașele noastre și îi încurajez pe toți românii să încerce sa folosească mijloace de transport alternative sau chiar să meargă pe jos. Este sănătos și decongestionează traficul.

Mersul pe bicicletă este o alternativă excelentă. Cred că între timp toată lume știe că mersul pe bicicletă este foarte sănătos, te miști mult mai uşor în trafic și în realitate ajungi aproape la fel de repede la serviciu ca și cu mașina personală. Iar un pic de ploaie încă nu a dăunat nimănui, deci chiar și pe o vreme de asta se poate merge perfect cu bicicleta. Evident că o alternativă care trebuie luată în seamă, dar aici și autorităţile au mult de lucru, este transportul public în comun.

Deci, sub linie, încercați să lăsați mașina personală acasă, veniți pe jos, cu bicicleta sau cu transportul public. Merită fiindcă astfel vom reduce poluarea în orașele noastre și întreaga mișcare în oraș va fi mai relaxată și mai plăcută. Nemaivorbind de beneficiile pentru sănătatea fiecăruia când ne mișcăm un pic.

Sesiune de întrebări și răspunsuri:

Jurnalist: Bună dimineața, domnule Președinte! Sunteți bine după acest maraton?

Președintele României, Klaus Iohannis: Nu e un maraton, e o distanță, sincer, modestă, de maximum o jumătate de oră.

Jurnalist: Dacă îmi permiteți, premierul a enunțat câteva obiective privind revenirea la normalitate, condiționate însă de numărul de persoane vaccinate, știți, 1 iunie, 1 august. Realitatea și statistica ar contrazice aceste obiective. Cinci milioane de persoane vaccinate până la 1 iunie. Întrebarea mea pentru dumneavoastră este, vă rog frumos: domnule Președinte, ce intenționați să faceți dumneavoastră, dar și Prima Doamnă concret pentru a convinge lumea să se vaccineze, că este singura modalitate de a reveni la normalitate, așa cum ați spus dumneavoastră?

Președintele României: Fără vaccinare nu putem să ieșim din pandemie, este foarte clar. Calea de ieșire din pandemie este vaccinarea în masă. Eu sunt implicat din capul locului în campania pro-vaccinare, voi continua, voi vizita centre de vaccinare, voi discuta cu oamenii.

Voi face afirmații publice, precum astăzi: dragi români, mergeți și vă vaccinați!

Jurnalist: Domnule Președinte, în contextul în care premierul a anunțat că la cinci milioane de vaccinați vom relaxa măsurile, vreau să vă întreb dacă vara aceasta va fi impusă în continuare această carantină pe timp de noapte, chiar și după ce atingem acest obiectiv, de 35% persoane vaccinate.

Președintele României: Lucrurile nu se vor întâmpla de azi pe mâine și, dacă ne vaccinăm, și deocamdată pot să spun că merge bine campania, avem în jur de 100.000 de persoane vaccinate zilnic. Pe măsură ce pandemia se reduce, deci dacă vedem că se reduce numărul de infectări, numărul de persoane la ATI, numărul de decese – din păcate, încă prea mulți mor de această boală -, gradual se vor relaxa măsurile care au fost necesare pentru a controla răspândirea acestui virus. Comitetul național evaluează permanent, împreună cu Institutul Național de Sănătate Publică fac propuneri și veți vedea că ușor, ușor, se atenuează câte o măsură, pe urmă începem să renunțăm la anumite măsuri, până când, în final, ieșim din pandemie și ne reluăm viața normală.

Jurnalist: Domnule Președinte, premierul Florin Cîțu vorbea de zece persoane care ar putea fi vaccinate până la începutul acestei toamne. Vreau să vă întreb, ținând cont că apetența românilor pentru programări a scăzut destul de mult, ce variantă de rezervă există în cazul în care nu reușim să ajungem la cifra de 60-70% dintre persoane vaccinate până la finele acestui an.

Președintele României: Dragii mei, nu există variantă de rezervă, asta este vestea tristă. Vestea bună este că vom dispune de suficiente doze de vaccin, ne vaccinăm, ieșim din pandemie. Dacă nu ne vaccinăm, atunci pandemia tot va continua, se vor tot îmbolnăvi oameni, vor tot muri oameni de această boală și nu cred că cineva își dorește așa ceva.

Jurnalist: Anterior, ați spus în repetate rânduri că este nevoie de o majoritate stabilă pentru a vedea reforme și depolitizare în domeniile cheie. Coaliția de guvernare se află la putere de patru luni și în tot acest timp managerii de spitale sunt numiți tot pe criterii politice, la fel și conducerilor școlilor. S-a modificat legislația pentru ca prefecții să fie numiți și mai ușor politic. Și în tot acest timp, aproape în fiecare săptămână se împart funcții în biroul președintelui Camerei Deputaților. Aș dori să vă întreb dacă după aceste patru luni sunteți mulțumit de rezultat și dacă așa arată depolitizarea pe care dumneavoastră le-ați cerut-o guvernanților.

Președintele României: Mai e nevoie de multă muncă, mai e nevoie de multe reforme și sunt convins că, până la urmă, vom reuși să mișcăm lucrurile în direcția dorită de români.

Jurnalist: Domnule Președinte, v-aș ruga să ne spuneți, dacă se poate, dacă, în opinia dumneavoastră, credeți că Planul Național de Redresare și Reziliență va fi gata la timp, până la finalul acestei luni și ce riscă țara noastră. Care ar fi consecințele pentru români, în contextul în care acest Plan Național de Redresare și Reziliență, la care se lucrează de foarte mult timp, nu va fi gata până la termenul stabilit?

Președintele României: Acest termen stabilit este orientativ, nu este termen ultimativ, trebuie să înțelegem acest lucru, și deja Comisia începe să recomande țărilor să lucreze la planuri bune mai degrabă decât să le termine într-o anumită zi. Și noi, da, vom lucra pe PNRR până când va fi suficient de bun ca să fie acceptat de Comisie și, mai important, implementat de noi. Am auzit și eu la televizor tot felul de politicieni de la opoziție care anunță catastrofă. Nu este nicio catastrofă! Prima formă de Plan Național a fost discutat cu Comisia, cu comisari, cu directori generali, cu directori, fiecare și-a făcut observațiile, ministrul de resort s-a întors în țară cu observațiile acestea. Le vom analiza, vom corecta Planul, iar vor exista discuții la Bruxelles, vom face ultimele corecturi și Planul va merge înainte. Deci, acest Plan va fi lucrat până este foarte bun și va fi implementat.

Jurnalist: Voiam să vă întreb dacă în discuțiile pe care le aveți cu premierul, cu Guvernul, aveți credința că în această vară va fi ridicată starea de urgență sau până la sfârșitul anului va putea fi ridicată starea de urgență…

Președintele României: Starea de alertă.

Jurnalist: … starea de alertă, după ce sunt vaccinate măcar trei milioane de persoane.

Președintele României: Evident că, în măsura în care se reduce pandemia și se reduc numărul de îmbolnăviri, la un moment dat, la o analiză serioasă, se va renunța la prelungirea stării de alertă. Eu, personal, îmi doresc cât mai repede să ajungem în această etapă.

Vă mulțumesc, vă doresc o zi frumoasă!

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *