Astăzi, 7 septembrie 2023, începând cu ora 11,00, la sediul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Alba a avut loc acțiunea intitulată „Aproape Adult” la care au participat peste 80 de tineri din sistemul de protecție specială, din cei 143 de tineri cu vârsta peste 17 ani, beneficiari ai serviciilor oferite în centrele rezidențiale, în asistență maternală și plasament familial.
Acțiune inițiată Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și organizată de DGASPC Alba
Această acțiune a fost inițiată Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse prin Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție și a fost organizată de către DGASPC Alba în cadrul campaniei naționale ce are ca scop informarea tinerilor din sistemul de protecție specială și a mamelor minore, în legătură cu drepturile și opțiunile pe care le au odată cu împlinirea vârstei de 18 ani.
Campania își propune să asigure o mai bună informare a grupului țintă cu privire la: drepturile și măsurile de sprijin de care pot beneficia din partea statutului în cazul în care decid începerea unei vieți pe cont propriu, odată cu împlinirea vârstei majoratului, dar și consecințele și responsabilitățile pe care aceștia și le asumă, în mod implicit, odată cu asumarea acestei decizii; prevenirea consumului de droguri, prevenirea traficului de persoane, prevenirea sarcinilor nedorite la vârste sub 18 ani.
La acest eveniment, alături de tineri, au participat: doamna Doina Pârcălabu – secretar de stat în cadrul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, prefectul județului Alba – domnul Nicolae Albu, dl deputat Alin Ignat, doamna Liliana Negruț director executiv în cadrul Consiliul Județean Alba, doamna Anca Sava –coordonator Centrul Regional Alba Iulia a Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane, doamna Cristina Brașovan, comisarul șef de poliție în cadrul Centrului Regional de Prevenire, Evaluare, Consiliere Antidrog Alba Iulia, doamna profesor Dana Nicoară, director Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Alba.
Tinerii s-au aratat interesați de aceste subiecte
Strategiile naționale, atât cele în vigoare, cât și cele care au fost elaborate și implementate în ultimii 20 de ani, menționează tinerii care părăsesc sistemul de protecție printre grupurile vulnerabile care necesită intervenții specializate pentru incluziunea lor socială și integrarea profesională.
Astfel, în Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare au fost introduse noi prevederi care sunt necesare pentru uşurarea tranziţiei la viaţa de adult independent. Totodată, măsurile sunt destinate sporirii încrederii în şansele de reuşită a acestor tineri, iar scopul acestei acțiuni a fost acela de a le reaminti acestor tineri drepturile și responsabilitățile pe care le au, dar și consecințele încetării măsurii de protecție specială.
După sesiunea de prezentări, tinerii s-au arătat interesați de aceste subiecte și, profitând de prezența reprezentanților instituțiilor județene și naționale, le-au pus acestora diverse întrebări legate: de modalitatea de acces la locuințe sociale, de drepturile și facilitățile financiare de care beneficiază atunci când iau decizia de a începe viața pe cont propriu.
Mesajul transmis de directorul general al DGASPC Alba, Frăcea Valentin Ioan
„Mulțumim tuturor instituțiilor care au participat la această acțiune. Asemenea întâlniri vor continua pe tot parcursul lunii septembrie cu toți tinerii din sistemul de protecție specială pentru ca aceștia să știe că instituțiile statului sunt aproape de ei și că pot și trebuie să solicite ajutorul acestora ori de câte ori simt această nevoie.”, transmite domnul Frăcea Valentin Ioan, directorul general al DGASPC Alba.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!