La data de 01.08.2022, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov împreună cu lucrătorii de poliție judiciară din cadrul B.C.C.O. Brasov, I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigare a Criminalității Economice efectuează 27 percheziții domiciliare, pe raza județului Brașov, într-o cauză vizând activitatea unui grup infracțional organizat specializat în comiterea infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, obținerea ilegală de fonduri cu consecințe deosebit de grave și spălarea banilor, activități derulate începând cu anul 2014, pe raza județului Brașov, prin accesarea de credite negarantate/garantate de către statul român, de la diverse instituţii bancare/nebancare (I.F.N.-uri), urmate de nerambursarea acestora, precum și de ajutoare financiare nerambursabile/granturi pentru capital de lucru sau pentru investiții.
Modul de operare al grupului
Modul de operare al grupului consta în înființarea sau preluarea părților sociale ale unor societăţi și implicarea acestora în procedura de accesare a fondurilor, folosindu-se în acest scop documente contabile falsificate.
Prejudiciul produs prin activitatea infracțională este de aproximativ 42 milioane de lei.
La sediul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Brașov urmează să fie conduse, în vederea audierii, un număr de 18 persoane despre care există suspiciunea că sunt implicate în desfășurarea activităților infracționale.
Acțiunea beneficiază de sprijinul polițiștilor din cadrul I.P.J. Brasov – Serviciul de Investigații Criminale, I.P.J. Brasov – Serviciul Criminalistic, luptătorilor din cadrul Serviciul de Acțiuni Speciale Brașov, precum și al jandarmilor din cadrul Brigăzii Mobile de Jandarmi „Burebista” Brasov.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.
Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, suspecții și inculpații beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE