Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate celor de corupție au dispus efectuarea urmăririi penale față de suspecții:
– DUMITRESCU DAN, la data faptelor consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sănătății, în prezent Secretar de stat în cadrul Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, în sarcina căruia s-a reținut comiterea unei infracțiunii de trafic de influență în formă continuată,
– doi oameni de afaceri, în sarcina cărora s-a reținut săvârșirea unor infracțiuni de trafic de influență, comise sub forma autoratului și a complicității.
În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt:
În perioada februarie – august 2016, suspectul Dumitrescu Dan, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sănătății ce avea ca atribuție principală „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relația cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) foloase necuvenite (sume de bani și alte servicii, printre care și încadrarea soției pe un post de psiholog într-un proiect finanțat din fonduri nerambursabile) și ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalți doi suspecți, suma totală de 67.000 lei.
Suspectul ar fi pretins și primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului că-și va exercita presupusa influență pe care a afirmat că o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesării, aprobării și derulării în condiții avantajoase a unor proiecte finanțate din fonduri europene pentru o asociație deținută de martor, cât și a deblocării unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.
În perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect în prezenta cauză, în contextul în care a lăsat să se înțeleagă că ar avea influență asupra unor funcționari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiași martor să participe la mai multe licitații, pe care l-ar fi asigurat că le va și câștiga, organizate de societatea sa în vederea obținerii unor fonduri europene.
În schimbul câștigării licitațiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro și 300.000 lei.
De precizat este faptul că, două dintre licitații au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câștigată de firma martorului, după executarea contractului și încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat să-i remită suspectului suma de 300.000 lei pretinsă anterior.
Suspecților li s-a adus la cunoștință calitatea procesuală în conformitate cu prevederile art. 307 Cod de procedură penală.
Facem precizarea că efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Menționăm că prezentul comunicat a fost întocmit în conformitate cu art. 28 alin. 4 din Ghidul de bune practici privind relația sistemului judiciar cu mass media, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 197/2019.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE