Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Făgăraș efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, cu persoanele cercetate în stare de reținere, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt calificat”.
Astfel, în data de 08 martie 2023, polițiștii au fost sesizați de către o persoană în legătură cu mai multe infracțiuni de furt de mai multor bunuri din subsolul unui bloc, amplasat pe str. Plopului din localitate, ce ar fi avut loc pe timpul nopții.
Cercetările efectuate în cauză de polițiști au dus la identificarea persoanelor bănuite de comiterea infracțiunii de furt, respectiv doi bărbați, în vârstă de 20, respectiv 50 de ani, din localitatea Făgăraș, ultimul fiind cunoscut pentru comiterea altor fapte de natură penală.
În cadrul anchetei s-a stabilit că aceștia ar fi pătruns, fără drept, într-un beci amplasat la subsolul blocului, de unde ar fi sustras un generator și produse alimentare.
Polițiștii au continuat cercetările și au reușit recuperarea generatorului, care urmează a fi restituit persoanei vătămate.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE