La data de 9 decembrie a.c., polițiștii Secției de Poliție Rurală Agnita au reținut doi tineri, în vârstă de 18, respectiv 25 de ani, ambii domiciliați în satul Colun, cercetați penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tâlhărie calificată.
Cei doi tâlhari au sustras suma de 1.200 de lei dintr-o locuință din Hosman
În fapt, cei doi sunt bănuiți că, la data de 7 decembrie a.c., în jurul orei 01,00, ar fi pătruns fără drept într-o locuință din satul Hosman, de unde, prin exercitarea de acte de violență asupra proprietarului, ar fi sustras suma de 1.200 de lei.
Ca urmare a administrării probatoriului în cauză, la data de 9 decembrie a.c., polițiștii au luat măsura reținerii celor doi pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
La aceeași dată, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Agnita a dispus arestarea preventivă a celor două persoane .
Cercetările sunt continuate la nivelul Secției de Poliție Rurală Agnita, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Agnita.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE