Doi traficanți de droguri ridicați de DIICOT

La data de 17 mai a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat 9 percheziții domiciliare, în municipiul și județul Galați, într-un dosar având ca obiect comiterea infracțiunilor de efectuare neautorizată de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri.

Din cercetări a reieșit că, în perioada mai 2022– aprilie 2023, un bărbat, de 20 de ani și o femeie, de 37 de ani, ambii din municipiul Galați, ar fi procurat, transportat, depozitat și valorificat către diferiți consumatori, din municipiul Galați, cel puțin 160 de grame de substanță solidă sub formă de cristale, ce fac parte din clasa catinonelor sintetice, precum și cel puțin 54 de grame de droguri de risc, respectiv cannabis.

În urma audierilor și administrării materialului probator, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Galați au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 18 mai, să fie prezentate în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați, cu propunere de arestare preventivă, pentru 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați.

Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de Procedură Penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *