La data de 04.04.2023, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Tulcea au dispus reținerea pentru o perioadă de 24 de ore a doi inculpați, cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc (cocaină).
În cauză s-a reținut faptul că, începând cu luna februarie 2023, în mod repetat, unul dintre inculpați, prin intermediul celui de al doilea inculpat, a comercializat droguri de mare risc (cocaină) consumatorilor din județul Tulcea.
În cursul zilei de 04.04.2023, au fost puse în aplicare cinci mandate de percheziție domiciliară pe raza județului Tulcea, fiind identificate și ridicate cantitatea de peste 550 de grame de cocaină și 3 cântare electronice de precizie.
La data de 05.04.2023, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Tulcea cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Tulcea.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale.
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE
FOTO CU CARACTER INFORMATIV
SURSA FOTO: https://color-mind.ro