Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni au depistat, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale, doisprezece cetăţeni din India şi Pakistan care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România. Din cercetări s-a stabilit ca migranţii au fost sprijiniţi de un cetăţean român, care urma să îi transporte în Timişoara, acesta fiind cercetat, în prezent, pentru infracţiunea de trafic de migranţi.
În data de 14.02.2022, în jurul orei 00.10, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Cruceni, judeţul Timiş, au desfăşurat o acţiune specifică pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de competenţă. Astfel, pe DN59B, între localităţile Johanisfeld şi Foieni au observat un autovehicul care staţiona pe marginea carosabilului.
În urma verificării mijlocului de transport, poliţiştii de frontieră au constatat că acesta era condus de un cetăţean român, iar în interior se aflau cinci persoane, cetăţeni străini. Extinzând verificările, într-un șanț din apropierea soselei au mai fost depistaţi alţi șapte cetăţeni străini.
Având suspiciuni cu privire la motivul prezenţei în zonă, persoanele în cauză au fost conduse la sediul Sectorului Politiei de Frontieră Cruceni, pentru cercetări suplimentare.
În cadrul verificărilor preliminare s-a stabilit faptul că sunt cetățeni din India şi Pakistan, toţi bărbaţi, cu vârste cuprinse între 19 şi 44 de ani, care au declarat că au trecut ilegal frontiera din Serbia în România pe jos, la frontiera verde. Totodată şoferul autovehiculului, un cetățean român, în vârstă de 23 ani, a declarat că urma să îi transporte până în municipiul Timișoara.
Polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, pentru cetăţenii străini, respectiv de trafic de migranți pentru conducătorul autovehiculului. În continuare cercetările sunt desfăşurate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile ce se impun.
Totodată, reamintim cetăţenilor români şi străini să nu transporte persoane necunoscute în apropierea sau spre frontiera de stat, iar în situaţia în care le sunt solicitate astfel de servicii de transport, să anunţe echipajele Poliţiei de Frontieră, apelând numărul de telefon care funcţionează non-stop (021.9590).
NU UITA!
Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?
Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:https://ziuaonline.com/reclame/embed/#?secret=mSCLm35Gxi
Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!