Două autoturisme implicate într-un accident rutier la Oradea

Șofer inconștient conducea beat pe drumurile publice

Sâmbătă, 1 octombrie a.c., la ora 19.50, pe strada Parcul Traian din municipiul Oradea, conducătorul unui autoturism care circula dinspre strada George Enescu înspre strada Aleea Ștrandului, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, pe un carosabil umed, a pierdut controlul asupra direcției, a pătruns pe sens opus de circulație, unde a lovit bordura, iar apoi a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism, condus, înspre strada George Enescu, de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Oradea.

În urma accidentului rutier, o femeie de 43 de ani, din Oradea, pasageră în cel de-al doilea autoturism, a suferit multiple leziuni, iar conducătorul aceluiași vehicul a suferit leziuni ușoare, ambii fiind transportați la spital pentru îngrijiri medicale.

Totodată, în primul autoturism se aflau două persoane, respectiv un bărbat de 39 de ani și un altul de 40 de ani, ambii din Oradea.

Aceștia au suferit leziuni ușoare, pentru îngrijirea cărora au fost transportați la spital. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că ambii se aflau sub influența alcoolului, bărbatul de 39 de ani prezentând o concentrație alcoolică de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar cel de 40 de ani o concentrație alcolică de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestora le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Întrucât din investigațiile efectuate și din declarațiile persoanelor implicate a reieșit că ar exista posibilitatea ca o altă persoană să fi condus primul autoturism implicat în accidentul rutier, iar după producerea acestuia să fi părăsit locul accidentului fără încuviințarea poliției, polițiștii rutieri orădeni, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului, fără încuviinţarea poliţiei sau a procurorului care efectuează cercetarea locului faptei, de către conducătorul vehiculului implicat într-un accident de circulaţie, pentru stabilirea cu exactitate a cauzelor și a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier, inclusiv pentru stabilirea cu certitudine a identității persoanei care a condus primul autoturism implicat în accidentul rutier.

NU UITA!

Esti martorul unui eveniment sau ai informaţii care ar putea deveni o ştire?

Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Reclame: https://ziuaonline.com/reclame/

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *