Douăzeci și doi cetăţeni străini salvaţi din apele Dunării de poliţiştii de frontieră mehedinţeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Șvinița au intervenit în sprijinul autorităţilor sârbe, pentru salvarea a douăzeci și doi cetăţeni din Irak şi India care se aflau în pericol pe fluviul Dunărea. Migranții, care navigaupe întuneric într-o ambarcaţiune pneumatică de mici dimensiuni al cărei motor se defectase, au fost salvaţi şi duşi în siguranţă la malul sârb, unde au fost preluaţi de autorităţile din ţara vecină.

În data de 01.11.2021, în jurul orei 22.40, la Sectorul Poliţiei de Frontieră Șvinița, județul Mehedinți, s-a primit o informare prin intermediul Punctului de Contact Porțile de Fier I, de la Poliția de Frontieră Sârbă care a solicitat sprijinul autorităţilor române să intervină cu ambarcațiune din dotare pentru salvarea unor persoane aflate în pericol pe fluviul Dunărea.

Imediat a fost declanşată o acţiune de salvare, poliţiştii de frontieră din cadrul  Sectorului Poliției de Frontieră Șvinița intervenind cu o ambarcaţiune din dotarea P.F.R. Astfel, la aproximativ 200 de metri de  malul sârbesc al Dunării, în dreptul km. flv. 995 a fost descoperită o ambarcațiune pneumatică în care se afla un grup format din douăzeci și două de persoane, adulţi şi copii.

Ambarcațiunea pneumatică era supraîncărcată, numărul de persoane permise (șapte) pentru a naviga în condiţii de siguranţă fiind mult depăşit, avea motorul defect, cetățenii străini fiind nevoiți să vâslească cu ajutorul unor vâsle improvizate.

În urma intervenției echipajului ambarcațiunii Poliției de Frontieră Române, persoanele în cauză, cetăţeni din India şi Irak, au fost salvate și duse în siguranţă la malul sârbesc, unde au fost preluate de echipajele din ţara vecină, pentru a le acorda sprijin de specialitate. 

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0742.566.653, WhatsApp, Signal sau Telegram

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *