Fabrica de Cultură a intrat oficial în proprietatea Municipiului Sibiu

Fabrica de Cultură a intrat oficial în patrimoniul Municipiului Sibiu după intabularea acestui imobil în Cartea Funciară. Primăria Sibiu a primit extrasul CF în care a fost notat contractul de vânzare-cumpărare pentru spațiul situat pe str. Triajului, alcătuit din clădiri în suprafață de peste 6.700 de mp, incluzând Fabrica de Cultură, precum și terenul în suprafață de 34.000 mp.

„Clădirea în care a fost amenajată Fabrica de Cultură serveşte de 8 ani ca un spațiu închiriat pentru spectacolele teatrului național sibian. Odată cu achiziția și intabularea acestei clădiri, dar și a celorlalte construcții și a terenului aferent, Teatrul Național Radu Stanca va putea să își continue activitatea aici. Se vor putea amenaja ateliere, depozite și spații indoor sau outdoor de activitate a celor trei instituții culturale ale noastre.” (Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu)

Reamintim că acest spațiu a fost achiziționat de Primăria Sibiu în cadrul unei licitații organizate la finalul lunii octombrie de reprezentanți ai CITR, societatea care administrează insolvența SC Construcții SA, fostul proprietar al imobilului și terenului. Prețul de achiziție a fost de 5.290.000 Euro, fără TVA, aprobat prin hotărâre a Consiliului Local Sibiu.

Contactați-ne cu încredere

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? –  Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)

ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL

Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:

Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/

Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/

ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *