În fapt, la data de 21 iulie a.c., două persoane, din municipiul Brașov, ar fi achiziționat un autoturism, din municipul Ploiești, contravaloarea acestuia fiind achitată cu bancnote falsificate, în cupiură de 100 de lei.
La scurt timp după comiterea faptei, cu sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, persoanele bănuite de comiterea faptelor au fost depistate, asupra acestora fiind descoperite 40 de bancnote contrafăcute, în cupiură de 100 de lei.
Autoturismul care a făcut obiectul tranzacției a fost predat persoanei vătămate.
Ca urmare a datelor obținute, la locuința persoanelor bănuite a fost efectuată o percheziție domiciliară, unde au fost descoperite şi ridicate o multifuncțională color, două cartușe de imprimantă, 27 de coli format A4, pe care erau imprimate bancnote în cupiură de 100 și 50 de lei, 12 bancnote falsificate de 100 de lei și 5 bancnote falsificate de 50 de lei.
Cercetările au fost extinse, fiind descoperite și alte bancnote falsificate plasate la diferite societăți comerciale, din municipiul Brașov, urmând a fi stabilită întreaga activitate infracțională.
După finalizarea audierilor, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploieşti au dispus reţinerea, pentru 24 de ore, a celor două persoane, iar, la data de 23 iulie a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești a dispus ca unul din bănuiți să fie cercetat sub control judiciar, iar cel de-al doilea a fost prezentat Judecătoriei Ploiești, care a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale.
Contactați-ne cu încredere
Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? – Trimite-ne un mesaj la numărul de telefon 0742.566.653, (WhatsApp, Signal sau Telegram)
ZIUA ONLINE ZIARUL CARE ȚINE CU ROMÂNUL
Pentru toate informațiile necesare, urmăriți-ne pe Facebook:
Pagină: https://www.facebook.com/ziuaonlinesb/
Grup: https://www.facebook.com/groups/918635891535002/
ZIUA ONLINE PREZENTĂ LA DATORIE!
FOTO DE LA FATA LOCULUI
SURSA FOTO: